Teatrul Câmpurilor Elizee, locul de neuitat pentru muzica clasică

Teatrul Champs-Élysées este situat pe strada 15 avenue Montaigne, în cel de-al 8-lea arondisment al Parisului, și a fost inaugurat pe 2 aprilie 1913. Se află în imediata apropiere a bulevardului Champs-Élysées.
Teatrul Champs-Élysées și proprietarul său neconvențional
Paradox straniu: Teatrul Champs-Élysées, un teatru privat, este din 1970 proprietatea Caisse des dépôts et consignations (o instituție bancară publică însărcinată, printre altele, cu finanțarea investițiilor publice). Aceasta deține proprietatea (strada 15 avenue Montaigne, care include restaurantul Maison Blanche și cabaretul-restaurant Le Manko) și este principalul său mecena pentru asigurarea echilibrului financiar al teatrului.
Clădirea, construită în 1913 într-un stil sobru și riguros, este considerată unul dintre primele repere ale Art déco în arhitectură. Arhitecții săi sunt Auguste Perret, Antoine Bourdelle și Henry Van de Velde.
Un teatru, trei săli
Clădirea adăpostește, de fapt, trei săli: Teatrul Champs-Élysées (1.905 de locuri), Comedia Champs-Élysées (601 de locuri) și Studio Champs-Élysées (230 de locuri).
Decorul interior al teatrului include câteva lucrări ale lui Bourdelle (bronze și fresce). Maurice Denis a realizat cel al cupolei (1910-1912): *Dansa greacă*, *Opera*, *Simfonia*, *Drama lirică*, separate prin medalioane ilustrând *Coro*, *Orchestra*, *Sonata* și *Orgă*. Pictorii Édouard Vuillard, Ker-Xavier Roussel, Jacqueline Marval și Raphaël Drouart au contribuit, de asemenea, la decorare.
Anecdotă: Consiliul de Stat a decis pe 16 decembrie 1994 că supraetajarea de 1.000 m² pentru restaurantul instalat în clădire, împărțită cu teatrul, trebuia să facă obiectul unui permis de construire și nu al unei simple declarații de lucrări. Acest lucru nu a fost niciodată realizat. Acest restaurant nu există, prin urmare, din punct de vedere administrativ.
Un loc emblematic al muzicii clasice
Împreună cu Sala Pleyel, Cité de la musique și Sala Gaveau, Teatrul Champs-Élysées este un loc emblematic al muzicii clasice la Paris. Aici au concertat numeroase orchestre simfonice străine. Orchestra Națională a Franței își are în prezent reședința aici.
În această sală au avut loc două premiere mondiale care au provocat scandal: prima a fost premiera *Sacre du printemps* de Igor Stravinski pe 29 mai 1913, dirijată de Pierre Monteux, care a stârnit un val de indignare. Spectatorii au ajuns chiar la bătaie. A doua a fost premiera primei lucrări muzicale „mixte” (pentru instrumente și dispozitive electroacustice): *Déserts* de Edgard Varèse pe 2 decembrie 1954, cu Pierre Henry la benzi magnetice și Hermann Scherchen la dirijat. Șocul provocat de interpolări a declanșat fluierături, râsete și huiduieli. Scandalul a fost comparabil cu cel al *Sacre*-lui de acum 41,5 ani.
Mult mai târziu, pe 26 aprilie 2012, Kurt Masur, invitat să dirijeze Orchestra Națională a Franței (al cărei director muzical onorific era) la Teatrul Champs-Élysées, a programat o emisiune transmisă în direct pe France Musique. A căzut pe scenă, deși protejat de o balustradă de siguranță, și s-a prăbușit în spate în fața primelor rânduri ale publicului. Transportat cu ambulanța la spitalul Georges-Pompidou, examenele au relevat doar leziuni minore.
Joséphine Baker, *La Revue nègre* și teatrul Champs-Élysées
În 1925, din cauza unor dificultăți financiare, sala mare a fost transformată într-un music-hall și a programat încă din octombrie o nouă atracție: *Black Birds* și dansatorii de la *La Revue nègre*. Printre ei, o tânără femeie neagră, abia acoperită cu o fustă din pene verzi, cu părul scurt lipit pe cap, a făcut senzație. Era dansatoarea Joséphine Baker.
Pentru unii, această îndrăzneală era un scandal. Jurnalistul Robert de Flers a scris: „Ne întoarcem la maimuță mai repede decât am ieșit din ea.” Dar Baker avea și admiratorii săi.

Printre aceștia, pictorul Pablo Picasso, care a făcut-o cunoscută în întreaga Europă.
Născută la Saint-Louis, în statul Missouri, dintr-o mamă albă și un tată negru, Joséphine Baker a transcendat condiția sa prin dans.

Al doilea auditoriu al teatrului: Comedia Câmpurilor-Elysée
Teatrul a fost inaugurat pe 3 aprilie 1913 cu premiera piesei *Exilata* de Henry Kistemaeckers, urmată de revista *En douce* de Jean Bastia, cu Mistinguett în distribuție. În 1914, a avut loc o nouă montare a piesei *Bunavestire către Maria* de Paul Claudel, regizată de Lu. De atunci, teatrul este dedicat comediei.
În iulie 1926, aici a avut loc prima proiecție în Franța a filmului german *Aventurile prințului Ahmed* de Lotte Reiniger, o operă pionieră a cinematografiei de animație.
Studiole Câmpurilor-Elysée: un teatru de experiment
În 1923, directorul Jacques Hébertot a decis să transforme Galeria Montaigne, unde se organizau expoziții (printre care prima dedicată lui Modigliani și primele manifestări dadaiste), într-o sală de spectacol dedicată teatrului experimental. Studiole Câmpurilor-Elysée i-au fost încredințate lui Louis Jouvet pentru direcția artistică, apoi lui Kommisarjevski, iar ulterior lui Gaston Baty în perioada 28 martie 1924 – 14 aprilie 1928.
Din 1966, directorii Comediei Câmpurilor-Elysée au fost Claude Sainval, Guy Descaux, Jacqueline Cormier, Michel Fagadau (asistat de Viviane Elbaz între 1997 și 2005) și Stéphanie Fagadau-Mercier.