Biserica Saint-Jean-de-Montmartre, construcție de avangardă în stil Art Nouveau

Biserica Saint-Jean-de-Montmartre, denumită și biserica Saint-Jean l’Évangéliste, este o biserică parohială romano-catolică. Ea se află la poalele Dealului Montmartre, la următoarea adresă: 19, rue des Abbesses, în al 18-lea arondisment al Parisului.

Numele său, Saint-Jean l’Évangéliste, face referire la Ioan, un evreu din primul secol devenit creștin, discipol al lui Iisus și frate al lui Iacob cel Mare. Tradiția creștină îi atribuie apostolului Ioan redactarea Evangheliei după sfântul Ioan. I se atribuie numeroase miracole, printre care și cel al otrăvii: Ioan, invitat să bea o cupă cu otravă, nu este afectat deloc, în timp ce cei doi degustători sunt doborâți în câteva secunde înainte de a fi înviați de sfânt.

Biserica Saint-Jean-de-Montmartre a fost clasificată drept monument istoric printr-un decret din 9 septembrie 2014.

Originea bisericii Saint-Jean-de-Montmartre Cealaltă biserică a Montmartre-ului, biserica Saint-Pierre de Montmartre, situată în vârful Dealului Montmartre, nu mai era suficientă pentru a găzdui credincioșii din cauza creșterii populației cartierului. Noua biserică a fost construită între 1894 și 1904 de către arhitectul Anatole de Baudot. Ea se remarcă prin structura sa din beton armat și un interior lipsit de orice decor.

O construcție haotică și contestată La începutul construcției se remarcă faptul că aceasta a început fără autorizație oficială. Lucrările au fost inițiate la propunerea preotului parohiei, care strânsese o parte din fondurile necesare cu acordul episcopului său.

Urma imediat o dezaprobare generală, în ciuda prestigiului arhitectului său. Unii prevesteau prăbușirea iminentă a clădirii. Lucrările, demarate în 1894, au fost oprite de un proces pentru „neconformitate” cu regulile de urbanism. Care erau motivele? Plăci de beton de doar 7 cm grosime și piloni de 50 cm diametru pentru o înălțime de 25 de metri. Ministerul Cultelor și administrația orașului Paris au oprit șantierul, considerând că betonul armat nu era potrivit pentru o biserică. S-a emis chiar un decret de demolare – care nu a fost niciodată executat –, urmat de demararea unei lungi proceduri judiciare.

Totuși, preotul a reușit să atragă atenția unor experți renumiți în arhitectura religioasă, care au autorizat reluarea lucrărilor. Astfel, inițiativa clerului a dus la implementarea acestei soluții inovatoare de beton armat, fără sprijinul niciunei administrații, al orașului sau al comunității parohiale.

Lucrările au fost reluate în 1902 și finalizate în 1904. Așa a început cariera îndelungată a acestui material, a cărui importanță nu era încă pe deplin înțeleasă la începutul secolului XX, odată cu construirea primei biserici din beton armat.

Un șantier controversat Zidurile acestei biserici din beton armat sunt acoperite cu cărămizi și ceramică (gresie flambată și gresie pastilată). Construcția se încadrează în stilul Art Nouveau, atunci la modă. Această biserică, ancorată în epoca sa, își arată filiația cu contemporanele sale: primele stații de metrou și Grand Palais.

Anatole de Baudot, un arhitect în pas cu vremea Arhitectul Anatole de Baudot (1834-1915) a fost elevul celebrilor arhitecți Eugène Viollet-le-Duc și Henri Labrouste. El a înțeles posibilitățile formidabile ale betonului, atât ca perete portant, cât și ca despărțitură. Această biserică ilustrează perfect evoluția ideilor la răscrucea secolelor al XIX-lea și al XX-lea.

Totuși, acest arhitect nu era destinat să se angajeze în această aventură. Anatole de Baudot era, într-adevăr, arhitect, dar și inspector general al Monumentelor istorice și, mai mult decât atât, titularul singurei catedre de arhitectură franceză din Evul Mediu și din Renaștere. El a folosit totuși betonul cu o anumită măiestrie, păstrând în același timp principii tradiționale.

În pofida originalității sale, biserica este construită ca o bazilică cu trei nave acoperite de bolți din beton armat, ale căror linii evocă nervurile catedralelor gotice. Aici sunt exploatate toate posibilitățile betonului pentru a imita interiorul unei biserici catolice tradiționale. Fațada exterioară corespunde, în stilul său, elementelor decorative din interiorul bisericii. Pereții laterali sunt împodobiți cu opt mari fresce și vitralii tradiționale. 48 de mici vitralii rectangulare, reprezentând litaniile Sfintei Fecioare, luminează navele laterale. Bolțile transeptului sunt decorate cu vitralii în stil Art Nouveau, care înmoaie aspectul auster al structurii datorat utilizării betonului armat.

Fațada principală din cărămidă este decorată cu ceramică arhitecturală realizată de Alexandre Bigot. Lucrările de artă din interiorul bisericii Saint-Jean-de-Montmartre

Celele trei mari vitralii ale navei au fost realizate de maestrul sticlar Jac Galland (decedat în 1922) după cartoanele lui Ernest-Pascal Blanchard, în stilul Art Nouveau. Vitraliul din absidă, realizat în 1901 de frații Destournel, reprezintă Răstignirea. Sub el sunt reprezentați cei patru evangheliști cu simbolurile lor tradiționale. Sculpturile în bronz și teracotă emailată ale lui Pierre Roche (1855–1922) decorează și altarul principal în stilul anului 1900. Același artist a creat și timpanul bisericii, care îl înfățișează pe sfântul Ioan Evanghelistul înconjurat de doi îngeri. În 2007, sculptorul și aurarul Goudji a proiectat și realizat o cuvă baptismală din piatră de Pontijou, fier forjat, argint și jasp. Orgile bisericii Saint-Jean-de-Montmartre au fost construite de Cavaillé-Coll în 1852 pentru școala Sacré-Cœur de la Ferrandière din Lyon. După demontare, extindere și restaurare, acestea dispun acum de două claviaturi cu 56 de note și un pedalier cu 30 de note. În 2009, orgile deveniseră practic imposibil de cântat. Primăria Parisului a finanțat restaurarea lor, care a început în 2009 și s-a încheiat după paisprezece luni.

Sunt organizate vizite ghidate ale bisericii în a patra duminică a lunii, la ora 16:00. Criticile la adresa bisericii Saint-Jean-de-Montmartre rămân actuale. Părintele Régamey, codirector al revistei L’Art sacré, scria în 1952 că nu prea îi plăcea biserica Saint-Jean-de-Montmartre: „Și prima biserică din beton, Saint-Jean-de-Montmartre, cu forme agresive și voalate, conform esteticii fierului din epocă: una dintre acele biserici pe care Claudel le caracteriza atât de bine drept haiduce!”

Totuși, această biserică de avangardă, prin folosirea betonului armat și nu prin alegerile sale estetice, a deschis drumul lucrărilor fraților Perret și ale lui Le Corbusier. Biserica Saint-Jean-de-Montmartre și biserica Saint-Louis din Vincennes sunt două rare exemple de biserici inovatoare concepute înainte de Primul Război Mondial. Speranțele rămân însă bine ancorate în jurul acestei biserici: „Când privești istoria muntelui Martirilor (dealul Montmartre), percepi această zonă ca pe un loc al binecuvântărilor. Vieți dăruite, lupte multiple, tâlhari alături de sfințenia cea mai evidentă. Pe scurt, un microcosm care reflectă lumea, un model redus și sintetic.” „Între Sacré-Cœur și Pigalle, o biserică din cărămidă și beton armat a apărut, sfidând panta abruptă a terenului și cavitățile subterane. Ca o imagine a Bisericii, ridicată pe ruinele speranțelor primilor ucenici, mormintele existențelor și incertitudinile viitorului.”

Părintele Olivier Ségui de la PAROHIA SFÂNTUL IOAN DE MONTMARTRE